Plantarea arborilor și arbuștilor ornamentali
- În pepinirea noastră plantele se scot numai la comandă, cu baloți mari de pământ. Transportul se face în funcție de vreme. Vremea trebuie să fie potrivită pentru plantare și scopul este plantarea arborilor în cel mai scurt timp posibil după scoatrea lor din pământ.
- Dacă plantarea nu se poate face din diferite motive, plantele trebuie stocate în umbră, și trebuie udate după două zile.
- Săpați de regulă o groapă mare de plantare, de cel puțin două ori mai largă decât globul rădăcinii. De exemplu o tuia de mărime 100/120 cm are balot de pamant de 30x30x30 cm, deci groapa trebuie să fie 60x60x60 de cm.
- Umpleți groapa cu apa si lasați-o să scurgă.
- Fertilizați solul cu FORCE 1,5 G, 5-7 g în fiecare groapă de plantare. FORCE 1,5 G este un insecticid formulat de granule, pentru aplicare la sol ce omoară insectele prin acțiune de vapori, stomacală și de contact și nu este sistemic în interiorul plantei.
- După fertilizare așezați arborele în groapă. Baloții de pământ sunt învelite în sac iuta biodegradabil. Planta se planteaza păstrând sacul de iuta biodegradabilă pe rădăcină, care dispare în 2-3 luni.
- În pasul următor rădăcina, balotul de pământ se va astupa cu straturi de pământ așezate și bătute succesiv.
- Îndepărtați toate etichetele care ar putea strangula tulpina și ar putea cauza malformații în timpul creșterii.
- Udați abundent imediat după plantare, adăugati pământ dacă solul s-a tasat.
- În primul an de la transplantare arborii trebuie udați abundent (15-20 l/tuia), vara când temperaturile depasesc 30 grade C, este de preferat să ii udați seara sau dimineata in 5 din 7 zile ale saptamanii.
- Iarna, când nu sunt precipitații, și temperaturi negative, arborii trebuie udați.

